10 lecţii de îmbătrânire frumoasă date de femeile franceze trecute de 50 ani

Există o zicală: frumuseţea în tinereţe se datorează naturii, frumuseţea la bătrâneţe se datorează femeii! Anume acum, când bătrâneţea încă nu a venit, dvs. puteţi face tot posibilul pentru a o primi cu fruntea sus.

Jurnalista americană Rebeca Plantier a scris cartea “Lecţii de îmbătrânire frumoasă: secretul femeilor franceze”, unde contrapune societatea franceză faţă de cea americană. Femeile americane după 40 de ani de obicei nu se mai preocupă de ele şi “trec în umbră”, afirmă Rebeca, şi asta e marea deosebire a lor faţă de franţuzoaice, care continuă să-şi trăiască viaţa şi la 50, şi la 60, şi la 70 de ani.

“Când abia am trecut cu traiul în Franţa, am rămas uimită de mulţimea de doamne frumoase şi elegante trecute de 50 de ani, pe care le vedeam pe străzi, în cafenele, la expoziţii, în magazine scumpe. Aceste femei poartă lejer fuste mai sus de genunchi, ele arată impecabil şi chiar dacă după standardele din California pielea lor nu este ideală, lor nu le e frică să îmbătrânească şi se simt confortabil în vârsta pe care o au…”

Cercetând acest fenomen, americanca a ajuns la concluzia că “îmbătrânirea nobilă” este urmare a unei atitudini cu totul speciale faţă de viaţă şi faţă de sine, care este caracteristică francezilor în general. Principiul savoir vivre – “cunoaşte cum să trăieşti frumos” – nu are nici o legătură cu banii sau statutul, ci e o capacitate de a-ţi umple viaţa de bucurii, ceea ce prelungeşte, de altfel, viaţa frumuseţii feminine.

Modul de viaţă activ continuă până la adânci bătrâneţi

Odihna activă este în Franţa un element al culturii naţionale. Francezii merg în excursii, merg la munte, practică felurite sporturi ş.a.m.d. Este vorba de un mod de viaţă, nu de un simplu ataşament faţă de sport. Chiar şi concediile francezilor presupun multă mişcare, nu doar să stai la plajă ore în şir cu burta în sus. Totodată excesul de sport nu este o normalitate, ca în cazul multor femei americane, căci suprasolicitarea organismului îi aducă doar daune.

Simţul umorului este un puternic antioxidant

Celebrul sarcasm franţuzesc le ajută pe franţuzoaice să nu-şi abordeze vârsta înaintată ca pe o dramă. Limba franceză are o mulţime de zicători despre “a doua tinereţe”.

O atenţie specială este acordată mâncării

Toată lumea ştie că francezii sunt obsedaţi de mâncare. Dar, spre deosebire de americani, această obsesie se referă la calitatea mâncării şi nu la cantitate. Rebeca scrie că franţuzoaicele în general mănâncă foarte puţin. Iar odată cu înaintarea în vârstă ele preferă să petreacă mai mult timp în restaurante şi cafenele, comandând porţii mici alături de un pahar de vin. În acest fel nu se observă o schimbare radicală în greutatea femeilor la 20 de ani şi la 40, cum se întâmplă în SUA.

Garderoba se micşorează, dar devine mai scumpă

Şi mai calitativă, de altfel. Chiar şi doamnele cu un venit mediu îşi cumpără haine scumpe şi confortabile: caşmir, mătase, încălţăminte şi gentuţe de calitate. Astfel se formează stilul elegant al doamnelor în vârstă, care îi impresionează pe străini.

Viaţa socială nu se reduce, ci chiar se dezvoltă

Spre deosebire de femeile americane, care de multe ori preferă televizorul sau calculatorul, franţuzoaicele duc o viaţă socială foarte activă, mai ales în oraşele mari. Copiii sunt mari, gospodăria e organizată deja, deci e timpul perfect să mergi în ospeţii, la cinema, expoziţii, festivaluri etc. Totodată asta o face pe femeie să aibă grijă şi de alte lucruri: coafură, piele, vestimentaţie…

Vârsta nu este o boală şi nu trebuie tratată

Francezii în general au o atitudine foarte calmă faţă de efectele vârstei înaintate. Operaţiile estetice sau pielea excesiv de netedă provoacă mai degrabă un surâs dispreţuitor decât invidie. În Franţa cosmetologia tradiţională este mult mai dezvoltată decât chirurgia plastică.

La orice vârstă poţi purta lucrurile în care îţi stă bine

Franţuzoaicele în vârstă nu au o problemă să îmbrace o fustă mai scurtă, căci pentru ele nu există conceptul de haină nepotrivită vârstei. Mama şi fiica de multe ori cumpără haine de acelaşi brand şi de acelaşi stil. Singura diferenţă e că femeile în vârstă îşi permit de obicei lucruri mai scumpe şi mai calitative.

Senzualitatea şi viaţa intima nu au limită de vârstă

Dimpotrivă, francezii consideră că după 40 abia începe a doua tinereţe. Viaţa este practic aranjată, deci e momentul perfect ca să o trăieşti din plin. Însă Rebeca afirmă că acest fapt are şi un mare aspect negativ: anume în acest grup de vârstă este apogeul divorţurilor.

Îţi poţi permite orice, dar cu măsură

Petreceri până târziu, cafea de dimineaţă şi consum de vin – iată cum Rebeca o descrie pe prietena sa franţuzoaică de 52 de ani. Important este ca toate câte ne permitem să fie făcute cu măsură. De altfel asta e o regulă de aur pentru orice vârstă.

În general, concluzionază Rebeca, cel mai important e să te respecţi pe tine şi vârsta ta, să o trăieşti aşa cum este ea, încercând să primeşti plăcere şi să ai un mod de viaţă demn, dedicând timpul necesar hobby’ului, călătoriilor, prietenilor şi în general timpului petrecut frumos.

error: Content is protected !!