8 tipuri de oameni pe care trebuie să-i alungi din viaţa ta cât mai repede!

În general noi suntem înconjuraţi de oameni deosebiţi. Majoritatea dintre noi avem părinţi iubitori, o căsnicie trainică, relaţii bune cu rudele şi nişte prieteni de nota 10.

Dar din păcate în vieţile noastre apar de multe ori şi aşa-numiţii “oameni toxici”. Acesta este un termen dificil, căci în mod normal noi trebuie să vedem în oamenii din jur doar părţile pozitive…

Şi totuşi sunt oameni care pur şi simplu ne otrăvesc viaţa oricât de mult am ţine la ei şi am avea grijă de ei.

Cei care au avut de a face vreodată cu narcisiști şi sociopaţi înţeleg despre ce este vorba. Aceştia nu sunt doar oameni dificili care au unele ciudăţenii şi obiceiuri iritante sau care luptă cu problemele emoţionale datorate unei educaţii inadecvate.

Oamenii toxici sunt maeştrii manipulării. Ei pot fi foarte şarmanţi şi simpatici, ca la un moment dat să devină brusc foarte nemiloşi.

Prietenii unor astfel de oameni cred despre aceştia că sunt complet inocenţi, căci habar nu au despre comportamentul lor în afara spaţiului public.

Oamenii toxici suferă adesea de tulburări de personalitate, care rămân nediagnosticate din cauza că astfel de persoane nu recunosc existenţa acestei probleme.

Din nefericire oamenii toxici, de regulă, îi vânează pe cei buni la inimă. Ei îi aleg pe cei care sunt predispuşi să ofere a doua şi a treia şansă, cei care cred că orice om se poate schimba dacă va fi iubit cu adevărat.

Cel mai trist este că oamenii buni la inimă au nevoie de mult mai mult timp pentru a înţelege că ei sunt exploataţi la nivel emoţional, psihologic, iar uneori chiar şi material.

Trăsăturile oamenilor toxici

Urmăriţi cu atenţie dacă aveţi în jurul dvs. astfel de oameni.

— În relaţia cu alţii ei cer şi iau mult mai mult decât oferă în schimb.

— Sunt egoişti şi sunt interesaţi de alţii doar atunci când au din asta un interes personal.

— Pretind mereu că au dreptate, chiar şi în discuţiile neimportante.

— În public au un altfel de comportament decât în privat.

— Se “transformă” instant: un om extraordinar de plăcut devine brusc rece şi nemilos fără o cauză vizibilă.

— Îi predispun pe oamenii apropiaţi unii împotriva altora şi încearcă să vă convingă să nu aveţi încredere în nimeni.

— Mint în mod regulat atât despre chestiuni importante, cât şi despre cele mărunte şi nu recunosc niciodată acest lucru. Ei îi derutează pe oameni şi îşi ascund neajunsurile în mod intenţionat.

— Nu sunt niciodată de vină şi de fiecare dată sunt victime.
Sigur este foarte greu să vezi metehnele altora, mai ales dacă încerci să vezi în jurul tău doar binele…

Cum manipulează?

Dacă observaţi aşa ceva, probabil aveţi alături un om toxic.

— Aveţi mereu dorinţa de a-l salva şi a-l îndrepta pe acest om.

— Găsiţi justificare pentru comportamentul său inadecvat.

— Vă simţiţi sleit de puteri alături de acest om.

— Nu puteţi prevedea reacţiile sale şi sunteţi stresat în prezenţa sa.

— Încercaţi să evitaţi situaţiile sau persoanele care îl pot indispune.

— Aţi avut de mai multe ori senzaţia că nu îl recunoaşteţi.

— Vă simţiţi vinovat dacă acel om este indispus, deşi nu puteţi înţelege cu ce aţi greşit.

— Niciodată nu sunteţi sigur dacă acel om minte sau spune adevărul.

De unii oameni trebuie să vă distanţaţi pentru a vă păstra sănătatea şi fericirea

Nu trebuie să păstraţi relaţia cu un om egoist, care vă manipulează şi îşi bate joc de dvs. într-o mod discret sau chiar făţiş.

E foarte greu să conştientizezi că persoana dragă îţi otrăveşte viaţa, dar e un pas esenţial pe care trebuie să îl faceţi.

S-ar putea să fie nevoie de timp pentru a determina dacă omul într-adevăr trebuie înlăturat din viaţa dvs. sau nu, dar dacă aţi observat la el trăsăturile şi comportamentele descrise în acest articol, ar trebui să vă îngânduraţi.

Unele relaţii sunt dificile şi asta e ceva normal. Unii oameni sunt conflictuali şi asta la fel este ceva normal. Dar nu este normal ca o relaţie să vă provoace durere şi stres continuu.

Nu orice om poate fi salvat print dragoste şi bunătate, iar dvs. nu sunteţi obligaţi să salvaţi un om care, în esenţă, vă este străin. Chiar dacă este vorba de o rudă apropiată, ar fi cazul să stabiliţi o distanţă în relaţia voastră fără a avea mustrări de conştiinţă. S-ar putea să fie dificil, dar totodată e posibil ca aceasta să fie cea mai corectă decizie din viaţa dvs.

Aţi observat în anturajul dvs. oameni toxici? Relataţi-ne în comentarii experienţa dvs.!

error: Content is protected !!