Nici o soluţie încercată de mine până acum nu a reuşit să desfunde ţevile atât de repede ca aceasta! Ieftin, eficient şi nu trebuie să dai bani instalatorului.

Aţi remarcat că orice casă are un miros specific? E foarte plăcut când în casă adie a un chec proaspăt pregătit sau a flori de primăvară. Dar ce-i de făcut dacă din baie sau bucătărie vine miros de canalizare? Să ştiţi că acesta e primul semnal că ţevile s-au înfundat şi trebuie curăţate urgent.

Există o mulţime de metode de luptă cu murdăria. Puteţi chema instalatorul, puteţi apela la chimicale, dar există şi o soluţie mult mai simplă de a curăţa ţevile. Iată o soluţie foarte eficientă, reţeta căreia v-o oferă redacţia noastră.

Cum se curăţă ţevile înfundate

Veţi avea nevoie de

— 2 pastile Alka-Seltzer
— 1 pahar de oţet

Instrucţiuni

1. Puneţi 2 pastile Alka-Seltzer în gaura de scurgere a chiuvetei.

2. Turnaţi 1 pahar de oţet şi aşteptaţi 2 minute, după care astupaţi bine gaura.

3. Porniţi apa caldă, care va împinge murdăria dizolvată în canalizare. În acest fel nu numai că veţi desfunda ţevile, dar veţi scăpa şi de mirosul neplăcut.

De asemenea aţi putea utiliza nişte chimicale puternice din magazinele specializate. Dar nu uitaţi de riscurile pentru sănătatea dvs. Deosebit de periculoase sunt soluţiile pe bază de substanţe reactive puternice, care sunt prezente inclusiv în soluţiile pentru desfundat ţevile. În afară de aceasta chimicalele au un impact negativ asupra fiabilităţii reţelelor de canalizare.

Pentru a evita astfel de proceduri, ar fi bine să aveţi grijă de starea instalaţiilor din casa dvs.

Profilaxia înfundării ţevilor

1. Turnaţi apă clocotită în gaura de scurgre a chiuvetei. Faceţi asta o dată la două zile. Apa fierbinte topeşte grăsimile depuse pe pereţii ţevilor de canalizare.

2. Folosiţi plase de protecţie pentru gaura chiuvetei, pentru a evita pătrunderea murdăriilor de dimensiuni mari în sistemul de canalizare.

3. Din când în când puneţi sare în gaura chiuvetei şi turnaţi deasupra apă clocotită. În mod similar puteţi folosi bicarbonat de sodiu şi oţet.

4. Aveţi grijă ca în găurile de scurgere ale duşului şi lavoarului să nu pătrundă păr, căci el nu poate fi dizolvat nici măcar de substanţele chimice puternice.

Aceste trucuri simple sunt accesibile oricui! Împărtăşiţi-le şi prietenilor dvs.!

error: Content is protected !!